Vizitatori

vineri

Dorinţă neîndeplinită



   Îmi amintesc cu mare drag de puținele clipe petrecute alături de tatăl meu, clipe care mi-au rămas întipărite în minte. Ca orice copil, îmi plăcea să primesc dulciuri și jucării. Ele îmi întregeau universul, fiind totul pentru mine. Vara, jucându-mă în curte pe lângă mama, mă uitam mereu cu ochi lungi la portița de lemn, care urma să se deschidă, aducându-mi bucurie în suflet. Iarna era anotimpul pe care îl detestam, deoarece trebuia să aștept cu nasul înghețat, lipit de geamul aburit, trecerea orelor, până la venirea lui, acasă. Atunci când se deschidea ușa, știam că a sosit persoana cea mai dragă mie, tata. Era singurul pe care îl așteptam cu toată nerăbdarea posibilă, pentru faptul că mă răsfăța într-un mod aparte. Fiecare zi din viața mea devenea din ce în ce mai frumoasă alături de zâmbetul său gingaș. Dar nu zâmbetul era cel care îl făcea special, ci privirea misterioasă, care îmi dădea impresia că ascunde ceva. Erau momente în care încercam să descifrez ceea ce vrea să spună, să pătrund în adevăratul sens al privilor lui, dar nu reușeam.  Ei bine, în scurt timp am descoperit ceea ce ascundea: dulciurile! Dar parcă tot mai era ceva, ce nu am încercat niciodată să descopăr, deoarece dulciurile erau cele care într-adevăr mă interesau! Două mâini fine, ascunse la spate, urmau să îmi ofere bomboane și ciocolată, pe lângă îmbrățișarea indispensabilă pe care o primeam, indiferent de comportamentul meu. Venirea lui acasă era unul dintre nenumăratele momente pline de emoție. Serile senine făceau parte din relaxarea noastră, plimbându-ne sub cerul înstelat, pe aleile strâmte și întunecate, din jurul casei. Nu știu cum reușea, dar cert este că atenția îmi era captată de poveștile pe care mi le relata, imaginându-mi cum se desfășura totul, prezentându-mi un interes deosebit în ascultarea lor. În unele clipe eram sigură că mai avea ceva de oferit, cu care să mă uimească, doar că nu găsea momentul potrivit. Totuși, înainte de culcare îmi dezvăluia secretul. Nu îmi cânta, nu îmi recita poezii, ci îmi citea propriile sale compuneri dedicate mie, compuse pe parcursul zilei, în care scria despre prostioarele pe care le făceam eu, dar care niciodată nu erau pedepsite și despre dragostea pe care ne-o purta mamei mele, respectiv mie.
Toate acestea au durat mai puțin decât mi-aș fi închipuit. Într-o zi neobișnuită de 25 septembrie, încă de dimineață eram mai agitată decât de obicei, având o presimțire. Pe la ora prânzului, când ar fi trebuit să mâncăm împreună toată familia, zâmbetul a dispărut brusc, fiind înlocuit de lacrimi amare, care îmi aduceau o suferință de nedescris. Aflasem că tatăl, și totodată prietenul meu cel mai bun, dispăruse. Nu înțelegeam nimic din tot ceea ce se întâmpla. Știam doar că nu mai este. În momentele respective a apărut prima mea dorință, aceea de a-l revedea în faţa ușii, vesel și optimist. Din păcate, dorința avea să nu se îndeplinească niciodată, deși îmi doream, sperând că va veni din nou, dar degeaba. Încă se ascunde printre miliardele de stele, privindu-mă. Am impresia că anii petrecuți alături de el au trecut extrem de repede, nebucurându-mă cât ar fi trebuit să o fac. Odată cu plecarea lui, timpul parcă s-a oprit. Esența bucuriei mele a rămas în palmele care adineaori îmi ofereau totul, dar care acum nu mai sunt întinse. Dorința revederii a semnificat și va semnifica mereu iubirea, atașamentul și respectul meu, față de el. Toate dorințele sunt cuprinse în această primă dorință, cea care mi-a schimbat viziunea asupra vieții. M-a făcut să-mi dau seama că adevăratele valori sunt acelea pe care le descoperim după ce nu le mai avem. 
   Cândva primeam mai multe explicații decât meritam, urmând să pun întrebări la care nu mi se răspundea, dar la care le-am găsit răspunsul mai târziu. Mai mult decât atât, am învățat să apreciez  asemănarea evidentă dintre tatăl meu și mine: plăcerea de a compune, de a-i face fericiți pe cei din jur, de a transforma urâtul în frumos, lacrimile în zâmbet și visele în realitate. Așadar, în spatele unei dorințe nerealizabile, se ascund amintiri frumoase, care odată cu asfințitul soarelui și răsăritul lui în următoarea zi, devin tot mai valoroase. Nu trebuie așteptată la infinit îndeplinirea unei dorințe, ci fiecare dintre noi trebuie să îi dea viață, pentru a se bucura de ea. 

„Dorinţa grozavă a fiecăruia devine o divinitate pentru el.” (Vergilius)

17 comentarii:

  1. Foarte frumos, m-ai impresionat

    RăspundețiȘtergere
  2. si u mai vorbesti de mine pui de Eminesku :*:*:*:* :X

    RăspundețiȘtergere
  3. Super blOg :x Imi place mult cum relatezi :x Imi pare rau pentru tatal tau :-< Si eu sunt intr.o situatie asemanatoare >:D< Insa ma bucur ca ai reusit sa treci peste :)Sincer .. mi.ar face placere sa te cunosc live :) Chiar daca distanta dintre noi este de 400 km .. norocul meu este ca bunicii mei sunt din Cluj :x Mi.ar face placere sa te cunosc :) Oricum esti o persoana speciala .. si ai talent :x Succes in continuare si o primavara frumoasa

    RăspundețiȘtergere
  4. Iti multumesc, ar fi frumos sa ne vedem! :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Multi au scris despre acest subiect dar nici unu ca tine! Asa este in viata. Mai pierdem persoane la care tinem, dar tebuie sa pastram vii amintirile care ne ajuta sa mergem mai departe, sa ne cream idealuri, scopuri la care suntem motivati sa ajungem.Vad ca ceea ce a pus tatal tau in tine e ceva foarte special! Ai un tata minunat!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt asa de frumoase compunerile ;))!` E interesant modul cum gandesti, am ramas impresionata de ceea ce relatezi in scrierile tale :-x.. Toate cele bune, si felicitari:*!

    RăspundețiȘtergere
  7. Desi nu apucam sa ne vedem, sa stii ca ma gandesc adesea la tine, sperand ca esti bine...sunt mandra sa te stiu verisoara mea si oricand vrei sa pove, sunt la dispozitia ta :)Pup!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc Alinuca! Mi-e dor de tine :( si eu sunt mandra ca esti verisoara mea, te-am pupat :*

    RăspundețiȘtergere
  9. Impresionanta poveste, sincer mi-au dat lacrimile :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Mulţumesc Ramo! >:D< [nu am vrut să te fac să plângi:))]

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna, m-am regăsit in povestea ta, am trecut prin momente asemănătoare, trebuie sa fim puternici pentru cei care nu mai sunt si pentru ca sa fie mândri de noi, de acolo, de departe, dintre stele. Scrii foarte frumos, mult succes in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, aşa este. Trebuie să fim puternici, mai puternici decât cei din jurul nostru. Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  13. Anca >:D< ! Esti o persoana minunata , speciala ! :x Imi place enorm de mult cu relatezi povestiriile tale ... sunt minunate ! >:D< Imi pare foarte rau pentru acest moment trist din viata ta :( , dar asta este ! Trebuie sa fim tari si sa trecem peste >:D< ! Felicitari pt aces blog :*:* ! Si toate cele bune , papusica >:D< ! :*:*

    RăspundețiȘtergere
  14. Bia îţi mulţumesc din tot sufletul pentru cele spune mai sus! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca scrierile tale sunt minunate, la fel ca tine... le-am citit azi ca am avut un pic de timp... ce ai scris mai sus legat de tatal tau m-a lasat fara comentarii, pe mine, care de obicei am cuvintele la mine... ceva minunat sa privesti asa o dorinta! cu drag am scris aceste putine cuvinte: Mircea

      Ștergere
  15. Mircea, iti multumesc in primul rand pentru ca mi-ai acordat sansa de a te cunoaste, iar in al doilea rand, pentru ca ma incurajezi in tot ceea ce fac! Esti o persoana deosebita!

    RăspundețiȘtergere