Vizitatori

vineri

Bretonul hiperactiv

Bretonul meu cel prețios
Iar s-a întors cu burta-n jos,
Îl înțeleg, că e fițos,
Dar nu mă las eu mai prejos!

Un vânt puternic îl izbește
Și nici că-i pasă, el zâmbește,
Iar dacă apa-l modelează,
Tot nu îl deranjează!

Soarele vesel e pe cer,
Bretonul plânge, parcă-i ger.
Acum chiar nu îl înțeleg,
"De mâine nu mai ești întreg!"

Observ că se uită la mine,
Dar nu pare a-i fi rușine,
Cred că îi merge foarte bine,
Deasupra unor gene fine.

De data asta ai scăpat,
Cu toate că m-ai enervat,
Dar o să mă ocup de tine,
Orele sunt de-acum puține!

Forfecuțe ascuțite,
Lasă pagube cumplite
În bretonul nărăvaș,
Ce credea că-i șmecheraș.

Ți-am venit de hac îndată
Cu  plăcerea obsedată
De a te vedea tăiat,
Iar în final, aruncat.

Și de-acolo de pe jos
Mi se pare fioros,
Chiar dacă nu e ființă,
O să-l am pe conștiință!

„Există câteodată în viaţa unui om o nevoie imperioasă de a fi sincer până la cruzime.” (Mihail Drumeş)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu