Vizitatori

sâmbătă

Defecte aparente

    „Bună dimineața” întârziat! A trecut ceva timp, de când nu am mai avut plăcerea de a scrie pe blog, dar o scurtă vacanță e binevenită oricând.
  Cu toții suntem conștienți de faptul că avem defecte. De multe ori, până și cei din jur demonstrează că ne cunosc „foarte bine" defectele, însă am o nelămurire: De ce, mulți pun eticheta în funcție de defectele exterioare, care ar trebui să fie mai puțin importante decât sunt? 
   Există două tipuri de defecte: Cele exterioare (fizice), respectiv, cele interioare (sufletești). De ce numai celor dintâi le dăm importanță? Pentru că nu știm să privim în interior și ne lăsăm înșelați de aparențe. Bineînțeles că defectele fizice sunt subiectul zilei, atunci când vine vorba de defecte. „Fata asta are sânii prea mici, băiatul acela este cam gras, gagica din față are buzele prea mari, tipul respectiv nu se îmbracă cum îmi place mie etc." Oameni buni, dacă tot ne place să ne criticăm unul, pe celălalt, de ce nu analizăm persoana noastră și apoi a celorlalți? E normal să fim diferiți, pentru că așa trebuie să fie. Păcat că unii chiar nu pot înțelege unele aspecte, oricât de mult s-ar chinui. Să presupunem că văd pe stradă un băiat blond, cu ochii verzi, scund, dar mie îmi plac bruneții cu ochii căprui și înalți, asta nu înseamnă că cel blond este urât, doar că, nu este genul meu. Ar trebui să ne gândim de două, sau chiar de trei ori, înainte de a jigni o persoană.  Toți suntem frumoși pe exterior, numai că pe fiecare îl reprezintă alceva: ochii, nasul, buzele, sau sprâncenele, poate chiar genele etc. Diferența o face, frumusețea sufletului. Aceasta este cu adevărat importantă, pentru că defectele pe care le vezi, se pot dovedi a fi calități. Frumusețea fizică dispare odată cu îmbătrânirea, însă sufletul, nu are vârstă, așadar frumusețea acestuia nu se pierde, dacă există. Ba din contră, ea este evidențiată odată cu descoperirea calităților celorlalți. E ca și cum ai vrea să cumperi o ciocolată, numai că, nu știi care va fi mai bună, așa că, îți alegi mai multe, în funcție de ambalaj (el te atrage, în primă fază). După ce elimini ambalajul, îți dai seama că toate au același gust. De fapt, frumusețea și plăcerea sunt oferite de ceea ce se află în interior.
   Adeseori ne formăm impresii greșite despre anumite persoane, înainte de a le cunoaște, așa cum ar trebui, iar într-un final, s-ar putea să regretăm. Haideți să nu ne pripim și să învățăm să privim adevărata față a oamenilor, nu masca, după care se ascund, pentru că de cele mai multe ori, s-a dovedit a fi înșelătoare. Când ești pus în astfel de situații, trebuie să privești cu sufletul și să accepți cu ochii. Fiecărui om trebuie să îi oferi șansa de a se remarca prin calități, nu prin defecte. Dacă vei putea face acest lucru, vei vedea, că defectele aproapelui tău vor trece pe lângă tine neobservate și ale tale, vor fi la fel de nesemnificative, în ochii lui. 
   Dăruiește trei plăceri: iubirea, căldura și zâmbetul, necesare celor din jur, pentru a primi altele zece în schimb.

„Dacă lumea ar fi fost perfectă, atunci nici eu n-aș mai fi existat.”  (Gavriil Stiharul)

Un comentariu:

  1. app frumoase povestioara...tot asa si intro zi vei ajunge cineva...esti cea mai tare:*:>D:<

    RăspundețiȘtergere