Vizitatori

sâmbătă

Cântecul sinuciderii

   Striga de plăcere, spărgea ca o nebună și dispărea precum o umbră bizară. Perdeaua-nsângerată ștergea podeaua putredă. Sunetul mortuar al ușii o îngrozea în fiecare clipă. Apare iar cu fața pătată. Glasul înfiorător își face simțită prezența.  Cânta neîncetat... Unghiile ascuțite și le înfigea în carnea vie, iar coatele arse îi strângeau genunchii răniți. Se clătina în față și în spate, râzând neîncetat. Lacrimile de sânge îi curgeau înghețate pe pieptul fierbinte. Și visa, privindu-se în palmă, cu ochii transparenți, până în momentul epuizării...

„Cauza durerii, ca şi a bucuriei, nu are ca singură sursă numai realitatea palpabilă, ci şi cugetarea; aceasta, la rândul ei, ne creează necazuri infinit superioare. Suferinţa fizică, însoţită de suferinţa morală se pot anihila reciproc, în timp ce o durere morală violentă se cere adesea compensată printr-o suferinţă fizică manifestă. Astfel se explică stările depresive care conduc la sinucidere, ca manifestare exterioară a durerii, menită să anihileze suferinţe morale şi de neconceput într-o stare de fericire sau echilibru.” (Arthur Schopenhauer)

3 comentarii:

  1. ce-mi placeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee:D!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi era foarte dor de blogul tau Ancuta!:*
    Si eu am revenit in forta cu "Jurnal. . .",arunca o privere daca vrei ;).
    Superba postarea,artistica si frumos scrisa,te pup si succes la scoala!:*

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere